Când relatia părinte-copil(devenit adult) devine toxică

telul_in__viataNe crestem copiii gândindu-ne că, într-o bună zi, aceştia vor ajunge să fie independenţi şi vor avea o viaţă împlinită. Însă, în momentul în care acest lucru chiar se întâmplă, apar şi conflictele între generaţii. Pentru fiecare mamă care se întreabă de ce copiii ei nu mai sună, există un fiu sau o fiică frustraţi pentru că nu sunt trataţi ca nişte adulţi.

După 20 de ani, ei au rămas pentru noi tot copii, doar că au devenit peste noapte persoane adulte, cu propriile vieţi, prieteni şi parteneri de viaţă, cu propriile cariere şi stiluri de viaţă, cu propriile valori personale. De multe ori, deciziile lor nu coincid cu ceea ce ar fi dorit sau ar fi ales părinţii.

Ascultând aceşti copii vorbind despre părinţii lor, ei îşi doresc să fie respectaţi ca şi adulţi. Majoritatea copiilor deveniţi adulţi îşi iubesc foarte mult părinţii, şi chiar dacă nu o arată întotdeauna, le sunt profund recunoscători. Ei îşi doresc să schiţeze din nou coordonatele relaţiei lor cu părinţii, pornind de la principii de egalitate. Ei vor ca părinţii să-şi mai diminueze înclinaţiile critice şi să nu mai fie împovăraţi cu grijile lor.
Deşi, părinţii doresc separarea de copilul lor, totuşi acest proces de separare nu este acceptat şi plăcut.
Dat fiind faptul că maturitatea este un stadiu ce se întinde pe parcursul mai multor decenii, avem suficient timp la dispoziţie pentru a ne obişnui şi pentru a învăţa să procedăm aşa cum se cuvine.

Filmul ,,Poziţia copilului,, spre luare aminte părinţilor care nu au taiat cordonul energetic copiilor lor.