Conflicte şi control sau de ce se despart cuplurile. Cum ajungem la o relaţie longevivă ?

O relaţie de cuplu începe de cele mai multe ori cu cea mai bună intenţie. Şi cu dorinţa de a fi o  relaţie perfectă, ideală. O relaţie care impune din start  acel ,, trebuie,, să fie bine, să fim fericiţi, să  împlim nevoile partenerului. Cuplul devine acea entitate în care partenerii aduc tot ce ei conţin, bune şi mai puţin bune.  Cine este cel care ne atrage? Ca la un semn, creierul spune,, El/Ea  este  acela/aceea. La nivel de  câmp  inconştient  ceva  ne-a atras la celălalt. Este pe frecvenţă cu tot ce suntem la acel moment, programul neuronal îl recunoaşte. Intrăm de cele mai multe ori în relaţii ca să ne vindecăm de alte relaţii sau ca să putem fugi de relaţii pe care nu le-am încheiat, iar acolo nu mai putem creşte. Atribuim în acest sens noii relaţii rolul de salvator, crezând că vom fi de data aceasta fericiţi.  Nimic mai fals. Istoria se va repeta. Astfel, noul partener vine pentru împlinirea nevoilor noastre nesatisfăcute şi fără să ştie, se transformă în  părintele  pe care îl dorim hrănitor sau  în copilul nostru. De puţine  ori suntem adulţi psihologic în relaţie. Din păcate, tot ce nu putem fi singuri, cerem de la partener, de la relaţie. Ne dorim ca celălalt să ne facă fericiţi. Dacă cei doi intră în relaţie cu sufletul gol, vor de la relaţie împlinire. Cum poate un gol să împlineacă un alt gol?

Cele mai multe relaţii încep  printr-o mare atracţie erotică.  Odată cu satisfacerea acestei nevoi, dacă relaţia nu se ridică pe o treaptă superioară, interesul pentru celălalt scade. Atunci când fluturii de la stomac încetează, crezi că ştii totul despre celălalt, apare monotonia.  În realitate, adevărata iubire apare după ce am  consumat eroticul.  Dacă nivelul relaţiei rămâne doar la nivel sexual, relaţia nu poate creşte.  În acest gen de relaţii ne străduim să arătăm cât suntem de grozavi, de perfecţi, de iubitori. La acest nivel apar controlul, competiţia, conflictele,  schimbul de identitate psihologică, epuizarea cu toate stările  degradante pentru individ şi cuplu.  Faptul că  vrem să demonstrăm ceva partenerului înseamnă că ne controlăm, indirect controlăm relaţia, partenerul. La acest nivel lipseşte necondiţionarea.  Lăsăm celuilalt să vadă cât de perfecţi suntem, ca şi cum suntem supraoameni. Partenerul, fireşte vede potenţialul ideal.  Se face proiecţia ideală asupra partenerului.  La acest nivel  conexiunea sufletelor este greoaie. O relaţie în care cerem  şi demonstrăm este o competiţie în care avem un câştigător şi un perdant.  Este perioada lui ,,trebuie să…,, în care gelozia, neîmplinirile, reproşurile apar. Relaţia atinge un apogeu, apoi  este în descreştere. Cei doi  rămân aici toată viaţa tocindu-se reciproc sau de aici apare ruptura. În această fază  se pun măşti, carapace, bariere. Apar suferinţele. Cei doi se agresează reciproc, activ-pasiv, schimbându-şi  rolul în funcţie de conjunctură.  Când  celălalt devine ,, ecuaţie  necunoscută,, , cînd nu este atât de perfect precum credeam,  lupta pentru siguranţă este la ea acasă .  Într-o relaţie conflictuală cei doi  trăiesc doar în minte. Cuplurile care ajung să se despartă ajung la finish datorită epuizării conflictuale, nicidecum datorită lipsei de iubire. În relaţiile conflictuale  cei  doi nu ajung să îşi deschidă sufletele datorită mecanismelor de apărare. Teama de a fi rănit închide sufletul fiinţelor umane. Ştiu că atunci când  se deschid, devin vulnerabili şi pot suferi. Nu poţi trăi în iubire acolo unde este conflict. Este manipulare, este orice, dar nu iubire.

 

Pentru ca o relaţie să crească cei doi au nevoie de conexiunea trupului, sufletului, minţii, spiritului. Doar aşa se  poate construi o relaţie  longevivă, hrănitoare pentru ambii parteneri. Într-o  relaţie de cuplu matură fiecare este atent la  el şi la ce aduce el în cuplu. Nu deleagă responsabilitatea asupra celuilalt. Nu caută un vinovat. Partenerii stabili emoţional cresc împreună în relaţie ştiind că dacă fiecare îşi face  jumătatea, întregul prinde rădăcini.

Într-o relaţie fericită, cu potenţial longeviv, te simţi bine cu tine, nu este cazul  să demonstrezi nimic, nu ai nevoie să te aperi. O relaţie fericită se construieşte zilnic, cu bucurie, fără  a obosi, fără lamentări. O astfel de relaţie scoate din noi şi binele şi răul. Într-o relaţie care te creşte, este firesc să spui ce te frământă. Nu pentru că ai nevoie de sfaturi, ci pentru că nu eşti judecat. Eşti ascultat, susţinut. În astfel de relaţie te transformi în cea mai bună variantă a ta. Totul se transformă conştient, cu asumare.

În relaţia longevivă cei doi se respectă, se susţin reciproc. Comunică eficient pe toate planurile-fizic, emoţional, mental, sufletesc, spiritual. Îşi dau voie să simtă, să trăiască fără teamă. Deşi apar neputinţe, vorbesc despre ele,  le rezolvă conştient, merg împreună mai departe. La acest nivel, partenerii nu se acuză, nu se critică, nu se agresează. Ştiu că relaţia depinde de fiecare în parte şi  ce fac împreună pentru creşterea ei. Sunt atenţi la limbajul lor de iubire şi la limbajul de iubire al partenerului. În aceste relaţii se împart şi bucuriile şi necazurile.  Ei au învăţat că fericirea nu ţi-o poate da nimeni dacă tu eşti veşnic nemulţumit, veşnic critic, veşnic  în exterior.  Relaţiile  longevive  şi armonioase au învăţat că libertatea este foarte importantă. Nu poţi opri cu forţa partenerul lângă tine.  Nimeni nu poate fi fericit cu o fiinţă suspicioasă. Nimeni nu stă cu tine dacă ţi-e teamă că vei fi  înşelat, respins, abandonat.  E ca atunci când legi două păsări şi nu mai poate zbura niciuna. O relaţie liberă este foarte responsabilă. Cei doi se bucură şi găsesc soluţii la tot ce apare. NU sunt cu capul în nori, sunt doar prezenţi şi au încredere. În ei şi în relaţie. În acest tip de relaţie nu ai nevoie de condiţie.  Nu îl şantajezi emoţional pe cel de lângă tine. Comunicarea verbală este  ca o curgere, iar comunicarea non verbală este  permanentă. Ai nevoie de puţine cuvinte să fi înţeles. În relaţiile armonioase longevive găseşti mereu ceva nou, descoperi cu bucurie partenerul zi de zi. Nu ai nevoie de 4 stele  să trăieşti intens. Intimitatea este oriunde şi oricum. În relaţiilre armonioase, longevive există mulţumire şi empatie. Există creştere, împlinire. Cei doi îşi dau voie să fie, nu să aibă. Dau şi primesc fără să pretindă. Nu au cântar. Au învăţat că primeşti foarte mult atunci când dai foarte mult. Fără condiţii.

 

 

Aparitia articolului  in presa online: