Psihologia si terapia obezitatii

arata_imgObezitatea este una dintre cele mai frecvente tulburări întâlnite în practica medicală.
Simptomele psihice şi somatice ale obezităţii sunt numeroase dar ele reflectă, de fapt, consecinţele în plan somatic ale acestei boli supra tuturor organelor şi aparatelor organismului, dar şi psihologic(aspect inestetic, implicaţii asupra rolului socio-profesional etc).

Complicaţiile obezităţii
În plan somatic, obezitatea contribuie la apariţia altor boli, precum cardiopatia coronariană, HTA, hipercolesterolemie, diabet zaharat, boala artrozică, boală digestivă(reflux gastro esofagian, colestază hepatică), boală tromboembolică, etc., la alterarea calităţii vieţii bolnavilor obezi.
În plan psihosocial, persoanele obeze, pe lângă complexele de inferioritate legate de aspectul inestetic, sunt adeseori expuse unei veritabile discriminări sociale(începând cu poreclele şi respingere, terminând cu neangajarea în diverse activităţi profesionale).

Etiologie

La persoanele obeze, metabolismul bazal apare, în urma unor cercetări asupra membrilor de familie obezi- ca fiind redus, în ceea ce priveşte rata eliberării de energie în cursul unor zile, scădere ce poate atinge aproximativ 400 Kcal.
Pe lângă această diminuare a metabolismului bazal, obezii mai prezintă şi o rată mai scăzută a consumului de energie legat de ingestia de hrană( fapt ce contribuie şi el la un bilanţ energetic pozitiv cauzator de creştere ponderală. Obezitatea genetică este prezentă în peste 50% din cazuri, analizând descendenţii din părinţi obezi- într-un alt mediu, generator de comportament alimentar corect şi furnizând o hrană judicioasă.
Cauzele extragenice sunt numeroase, şi sunt reprezentate de boli metabolice, unor endocrinopatii, etc., inclusiv administrării unor medicamente psihotrope.
Cauzele comportamentale constatate :
1. Alimentaţia defectuoasă prin exces cantitativ şi , sau aport caloric crescut.
2. Descreşterea activităţii fizice- apare mai frecvent în generarea obezităţii decât în tentative de a slăbi prin efectuarea de diverse exerciţii aerobice, însă este în mod cert un mijloc de menţinere-alături de o dietă adecvată- a unei scăderi ponderale obţinută prin diverse metode( Baron, 1994).
Din păcate, activitatea fizică –nu poate reprezenta o soluţie exclusivă a unei scăderi ponderale satisfăcătoare, deşi constituie un factor important de inducere a normalizării ponderale(pe termen scurt); aceasta rezultă din faptul că un program aerobic destul de greu de respectat pentru mulţi pacienţi obezi( 20-30 min, de 4-5 ori pe săptămână) produce o pierdere de numai 500-1000 kcal pe săptămână.
De aici, concluzia că exerciţiile fizice(plimbările lungi, jogging, gimnastica aerobică, înot) sunt utile în tratamentul şi, sau prevenirea obezităţii numai atunci când sunt practicate pe termen lung şi sunt asociate dietei hipocalorice. În plus, activitatea fizică contribuie la scăderea ponderală pe seama masei adipoase şi creşte rata pierderilor calorice la nivelul metabolismului bazal( Liebl şi colab.), contribuind şi la creşterea rezistenţei la efort fizic, la scăderea tensiunii arteriale şi adezivităţii plachetare, la ameliorarea metabolismului glucozei şi acţiunii insulinei la diabetici, ca şi la scăderea concentraţiei lipidelor sanguine. Referitor la formele de practicare, se recomandă la tineri exerciţii aerobice şi la vârstnici plimbări zilnice, într-un tempo după posibilităţi(optimal 5-6 km pe oră).

Comportamentul alimentar indus de factorii psihosociali 

Întâlnim pacienţi cu diferite tipuri de obezitate.
Cei cu obezitate,,primară,, au un comportament alimentar caracterizat prin câteva trăsături:
1. Apetitul crescut, uneori imperios, de regulă după o pauză de 4-5 ore de la ultima ingestie- persistând multă vreme după o ingestie rezonabilă cantitativ(saţietatea se instalează târziu).
2. Tahifagia, mâncatul repede şi cu mişcări de masticaţie reduse(,,înghiţituri,, mari).
3. Predilecţie pentru dulciuri- sucuri de fructe, ciocolată, prăjituri, dar şi alte tipuri de glucide(pâine, paste făinoase, cartofi, aluaturi-pizza, dar şi pentru lipide animale-carne de porc, mezeluri, cârnaţi sau vegetale:margarină, arahide, etc.
4. Ingestii compulsive- în caz de distres(la subiecţii anxioşi) sau de eustres(în cazul relaxării, cand subiectul se uită la televizor sau vede un film) cu ,, ronţăitul,, unor alimente care, cel mai adesea, sunt hipercalorice(snaks-uri, seminţe, alune, biscuiţi săraţi sau alte gustări picante).
5. Obiceiul de a ,,ciuguli,, câte ceva între mese, mai mult după ora 18.
6. Frecventa asociere a alcoolului ca element inductor al unui cerc vicios de tipul: aperitiv(băutură alcoolică) -exacerbare apetit-ingestie rapidă de alimente-uşoară balonare- un nou impuls pentru ingestia de alcool- o nouă creştere a apetitului-ingestie.
7. Predilecţia pentru condimente dar şi anumite rafinamente gastronomice la o parte din obezi, în contrast cu simplitatea gusturilor, o altă parte dintre obezi care preferă(uneori din cauza sărăciei) ingestia unei mari cantităţi de pâine, cartofi, mezeluri ieftine, halva etc.(toate având o valoare calorică crescută).
8. Reacţii psihologice devastatoare, în absenţa ingestiei alimentare, de la simpla nelinişte şi senzaţia de foame imperioasă şi până la nervozitatea excesivă cu creşterea agresivităţii (şi crearea facilă a unor reacţii conflictuale)urmată de o rapidă liniştire(cu eventuale scuze de rigoare) după ingestia alimentară.

La pacienţii cu obezitate de formare se observă că ea apare în cursul copilăriei, cauzele psihogene fiind atribuite fie unei tulburări de comunicare în cadrul familiei, fie unor solicitări prelungite, ambele situaţii nefiind echilibrate prin mecanisme adecvate de protecţie emoţională ale copilului. Cei care au această formă de obezitate, o datorează unei atmosfere relativ constante de constrângere şi a unor evenimente psihotraumatizante majore.
Pacienţii obezi au două forme de comporatament alimentar: accesele de ingestie nocturnă(,,Sindromul hiperfagiei nocturne,,) prezente la cca 10% dintre ei şi ,, Accesele de orgie alimentară,,(echivalenţe nevrotice impulsive, însoţite de un complex de simptome, prezente la circa 5% dintre obezi. Marea majoritate a obezilor- restul de 85%- prezintă un comportament hiperfagic continuu(moderat dar constant), relativ ,,fixat,, în conduită alimentară a obezilor.
Accesele de,, Binge eating,,( ,,orgie alimentară,,) se instalează pe un teren nevrotic şi sunt asemănătoare puseelor de bulimie. În schimb, accesele de ,, hiperfagie nocturnă,, se instalează la pacienţii fără un teren nevrotic obligatoriu şi în condiţiile mai fireşti, de viaţă. Aici, se includ femeile la menopauză, când, complexate de propria îmbătrânire şi scădere a feminităţii, îşi pierd obiectul afecţiunii lor(copii emancipaţi îşi caută parteneri de vârsta lor, se căsătoresc etc., iar soţii- în apogeul lor professional- sunt tot mai greu accesibili şi uneori îşi caută amante mult mai tinere). Aceste femei- atinse de o depresie, cel mai adesea moderată şi bine mascată- prezintă astfel de accese hiperfagice nocturne. Dimineaţa, aceste paciente obeze prezintă adeseori inapetenţă şi trec peste micul dejun. La alţi pacienţi,vom observa existenţa unui comportament hiperfagic generat de eustres, atunci când se relaxează (inclusiv seara, la televizor) sau când sunt bine dispuşi pentru o reuşită din ziua respectivă, sau după fiecare zi cu activităţi profesionale încărcate dar plăcute- simt nevoia să mănânce ,,ceva bun,, eventual 1-2 ,,pahare,, care cresc şi ele apetitul. În alte situaţii, apare ingestia compulsivă, cel mai adesea declanşată de un set situaţional dominat de anxietate, de aşteptarea unui rezultat, de griji, efort mental, nervozitate. Ea constă în ingestia grăbită a unor alimente(bomboane, seminţe, saleuri ce pot fi ingerate prelungit), ca un veritabil automatism alimentar, momentele mai sus menţionate având caracter de intensă excitaţie în plan afectiv. Între aceste cauze de ordin afectiv, care generează hiperfagia şi conduc la supra alimentaţie, au fost incluse şi încordarea, stările conflictuale, nerăbdarea, plictiseala prelungită, ,,golul sufletesc,, izolarea, abandonul de către fiinţa iubită- toate acestea fiind corelate experimental de către Kopp cu contracţiile de foame ale stomacului urmărite timp de câţiva ani cu ajutorul unor sonde balon introduse în stomac la subiecţii obezi. Prin urmare, se poate afirma că variate perturbări în plan emoţional survenite în mod repetat şi prelungit pot contribui la condiţionarea unor forme de comportament alimentar, fixate conform variatelor pattern-uri.

Profilul psihologic al pacienţilor obezi.

Printre pacienţii obezi, există pacienţi de tipul obezului bonom- prezentat ca un veritabil etalon pentru obeziate în general- omul cumsecade, jovial, energic, optimist, extravertit, adeseori coleric sau sanguinic, uşor naiv, ambiţios şi perseverent(dar lipsit de voinţă la înfrânarea apetitului său alimentar), pacienţi tipul de obez crispat, adesea nevrotici(frământaţi de gânduri negative), adeseori prezentând sindroame afective asociate(anxietate, depresie) , care alimentează obezitatea realizând un cerc vicios negativ cu punctul iniţial marcat de tulburarea afectivă de bază generatoare de nevoia compensatoare de hrană şi închiderea cercului prin reacţia afectivă negativă la instalarea obezităţii. Există pacienţi de tipul obezi complexaţi cu handicap fizic şi psihic, precum şi mâncăcioşi şi sedentari, ei fiind ţinta ironiilor celor din jur, precum şi obezi deveniţi în urma aplicării unor tratamente medicamentoase.